A fi pelerin înseamnă a fi un căutător de sfinţenie , de frumos şi mai ales de Dumnezeu. Pelerinul caută întotdeauna să descopere noi mijloace care să-l apropie de Dumnezeu şi caută să se redescopere pe el însuşi . Pelerinul caută locuri izvoratoare de sfinţenie , caută duhovnici îndrumători şi moaşte care să ne pună în legătură cu Izvorul Sfinţeniei - cu Dumnezeu.
          Parohia Pogorarea Sf. Duh din Reşiţa a organizat prin pr. Emil Crăciun între 28.07 şi 01.08.2009 un pelerinaj la Mănăstirile din Moldova. Voim să împărtăşim pe scurt şi altora din bucuriile pe care le-am trăit în acest pelerinaj duhovnicesc dorind prin aceasta să aprindem în sufletele celor care vor parcurge aceste randuri dorinţa de a fi şi ei căutători şi gustători din comorile monahismului romanesc.
          Am plecat aşadar dis de dimineaţă în 28.07.2009 după ce mai întai ne-am rugat împreună lui Dumnezeu cerandu-i să binecuvinteze pelerinajul nostru şi să ne însoţească pe tot parcursul acestui pelerinaj. Primul popas l-am făcut la Sarmizegetusa aici unde era capitala Daciei Romane. Întemeierea noului oras a avut loc in primii anii dupa cucerirea Daciei (dupa unele pareri 106-107 d.Hr., dupa altele intre 108 -110 d.Hr.).Orasul se afla la 8 km departare de trecatoarea care face legatura intre Banat si Transilvania si care purta in antichitate numele de Tapae, astazi Portile de Fier ale Transilvaniei. Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunare si facea legatura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad).
          După vizitarea ruinelor fostei cetăţi dacice am purces mai departe ajungand la Sibiu unde ne-am închinat în catedrala mitropolitană din Sibiu şi apoi am vizitat muzeul Brukental din Sibiu respectiv galeria de Artă Romanească unde am privit  aproximativ 200 de tablouri din colecţiile de artă ale muzeului. Circuitul expoziţional urmăreşte evoluţia picturii din România în perioada secolelor XVIII-XX şi astfel am admirat operele  unor pictori consacraţi ca şi : Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Mihăilescu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu şi alţii.
          Prima mănăstire la care am poposit a fost Mănăstirea Brancoveanu din Sambăta de Sus .După tradiţie , prima biserică a fost construită din lemn în 1656 de Preda Brancoveanu , pe o străveche vatră de sihaştri. În locul unde se află azi , a fost construită în 1696 de Constantin Brancoveanu , domn al Ţării Romaneşti din 1688. Constantin Brancoveanu a întemeiat aici mănăstirea poate cu gandul de a întări ortodoxia asaltată în acea vreme de calvinism , dar şi ca mărturie a unităţii de neam şi de credinţă a romanilor de pe ambele părţi ale Carpaţilor. Ziua de 15 august a sfinţirii mănăstirii Sambăta de Sus , este chiar ziua cand la Edicule în 1714 au fost tăiate capetele brancovenilor(tatăl , copiii Constantin , Radu , Matei , Ştefan şi ginerele Sfetnicul Ianache).La această mănăstire am primit şi un scurt cuvant de învăţătură de la părintele Teofil unul dintre puţinii duhovnici pe care-i mai avem în viaţă şi care la urmă ne-a şi binecuvantat.
          Spre dimineaţă ne-am reluat traseul şi am poposit la Braşov unde după o scurtă pauză am vizitat centrul istoric şi am urcat pe Tampa pentru a admira oraşul de la înălţime. de aici am urcat în Ţara lui Ştefan cel Sfant şi Voievod pentru a vedea cateva dintre ctitoriile sale şi nu numai.
               Am ajuns la Mănăstirea Bistriţa care se numără printre cele mai vechi ctitorii voievodale , adăpostind oseminte domneşti şi fapte de neuitat din istoria şi viaţa spirituală a poporului nostru. Mănăstirea are mai mulţi ctitori printre care remarcăm pe domnitorii : Alexandru cel Bun , Ştefan cel Mare şi Petru Rareş. În partea de miazănoapte a mănăstirii am putut vedea turnul clopotniţă zidit de Ştefan cel Mare în 1498 după victoria de la Codrii Cosminului obţinută asupra regelui polon Ioan Albert. Muzeul din incinta mănăstirii a fost restaurat în 1983 - 1984 şi aici a funcţionat înainte vechea ,,Şcoală Domnească'' , astăzi muzeul impresionand vizitatorul prin monumentaliatea şi originalitatea plafonului, susţinut de barne masive de brad care s-au conservat surprinzător de bine şi care constituie un ansamblu constructiv puţin obişnuit. Un alt fapt demn de consemnat este şi acela că în biserică se află mormantul cronicarului bisericesc Grigore Ureche iar în muzeul mănăstirii printre numeroasele exponate vom menţiona doar clopotul dăruit de Ştefan cel Mare în 1494 cu o greutate de aproximativ 800 kg. împodobit cu o inscripţie în limba slavonă şi o frumoasă stemă a Moldovei,realizată în genul vechilor semne heraldice occidentale.
          În a treia zi a pelerinajului ne-am îndreptat paşii spre Filioara , o comună între cele două mănăstiri Agapia şi Văratec , aici unde am văzut lemnul despicat care avea în interior pe ambele părţi semnul Sfintei Cruci şi tot aici am văzut , am sărutat şi ne-am închinat icoanei făcătoare de minuni şi care a plans cu lacrimi de mir.
          De aici ne-am îndreptat paşii spre Mănăstirea Văratec , una printre cele mai mari aşezări monahale prin numărul de maici care vieţuiesc aici ; peste 350 de maici. Dar mai întai am poposit la mormantul Veronicai Micle de la biserica din sat apoi ne-am rugat în biserică. Această mănăstire nu este ctitorie voievodală dar tradiţia pomeneşte numele maicii Olimpiada care între anii 1781 - 1785 întemeiază aici o mică isihie în poiana Văratec. După vizitarea gropniţei care cuprinde oseminte ale maicilor care au vieţuit aici am plecat spre Mănăstirea Sf. Vasile cel Mare ; o mănăstire nouă înfiinţată în anul 1996 şi după ce ne-am plecat genunchii înaintea Sf. Altar pentru rugăciune , apoi am înălţat o rugă cantată către Maica Domnului ca să ne fie pururea ocrotitoare întregului neam romanesc.
           De aici am plecat spre următoarea destinaţie şi anume Mănăstirea Horaiţa . Mănăstire de călugări cu hramul Botezul Domnului. Ctitorie din 1824 a arhimandritului Irinarh Roset pe locul unei biserici de lemn din sec. al XV-lea. Biserica este o construcţie masivă din piatră şi bolţi de cărămidă, pe fundaţie de piatră cu zidurile de peste 1,5 metri.Biserica actuală, construită de arhimandriul Ermoghen Buhuş în 1848-1867, are 8 turle, ziduri de piatră foarte groase şi deţine mai multe obiecte de interes muzeal, manuscrise şi cărţi cu valoare de patrimoniu, precum şi icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni.
          Apoi am vizitat Mănăstirea Agapia Veche. Începuturile vietii monahale de pe aceste locuri au facut-o călugării sihaştri. În a doua jumatate a secoului al XIV-lea, monahii iubitori de linişte şi rugăciune, sub conducerea cuviosului Agapie, au ridicat un schit din lemn, pe locul numit astăzi "Livada părinţilor". De la acest sihastru şi-au primit numele mănăstirea, munţii din jur, valea cu paraul şi mai apoi satul şi comuna Agapia Veche infatisează una din cele mai vechi aşezări călugăreşti ale Moldovei. Aici s-au nevoit pustnici care au trăit în evlavie şi cu trudă grea. Aici au învăîat şi petrecut vremea de ucenicie viitorii domnitori şi mitropoliţi ai Moldovei.Aici s-au proslăvit cei trei sfinti cuviosi Rafail, Partenie şi Ioan de la Rasca, şi pană acum două veacuri stăruia de datină închinarea solemnă şi obştească la sfintele lor moaşte.
          Apoi spre seară am vizitat şi Mănăstirea gazdă Agapia.Vechiul Pomelnic de la Mănăstirea Agapia aminteşte de Petru Rareş şi Elena Doamna ca primi ctitori voievodali prin grija cărora s-a zidit prima biserică de piatră de aici. În schimb, o inscripţie aflată în pronaosul bisericii mari de la Agapia din Vale menţionează pe Petru Şchiopul şi Ruxandra Doamna ca fiind întâii ctitori domneşti, creandu-se astfel o oarecare confuzie în această problemă.Construcţia bisericii mari de la Agapia, care a păstrat hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", a început la 16 octombrie 1642 şi s-a încheiat la 3 septembrie 1644, aşa cum se menţionează în pisania păstrată pe faţada sudică.În jurul ctitoriei lui Gavriil Hatmanul s-au construit de-a lungul anilor şi aproximativ 320 de case ce alcătuiesc satul mănăstiresc. Multe dintre acestea, construite în cel mai curat stil popular şi având o vechime de 150-200 de ani, au o deosebită valoare artistică, istorică şi memorialistică, aparţinând unor monahi care au jucat un rol important în viaţa mănăstirii sau au servit ca loc de odihnă şi reculegere unor ilustre personalităţi ale vieţii noastre cultural-artistice şi social-politice. Printre acestea se numără şi casa care a aparţinut scriitorului Alexandru Vlahuţă, casă în care venea adesea Nicolae Grigorescu şi care a fost organizată ca muzeu memorial în anul 1966 şi pe care am vizitat-o . Am remarcat scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa Margareta şi care constituie un adevărat îndrumar creştin de viaţă . Mai amintim că Biserica a fost pictată de pictorul Nicolae Grigorescu .
         
În penultima zi a pelerinajului nostru am început ziua cu vizitarea casei memoriale a lui Ion Creangă din satul Humuleşti aici unde ni s-au depănat Amintiri din copilărie ale scriitorului , apoi ne-am îndreptat spre  Sf. Mănăstire Neamţ. După cum era de aşteptat în cazul unui aşezământ cu o asemenea existenţă istorică, tradiţia plasează faptele începutului în vremurile îndepărtate ale primelor grupuri de anahoreţi, spre care doar legenda poate pătrunde. În lipsa unor documente care ar fi putut asigura date istorice precise, marea majoritate a cercetătorilor pledează pentru existenţa unei aşezări monahale pe malul drept al Nemţişorului încă din secolul al XIV-lea, atunci când au apărut şi târgul din apropiere şi cetatea de pe Dealul Pleşu. Nu întâmplător în veacul pomenit au poposit la Mănăstirea Neamţ ucenicii cuviosului Nicodim, cel care a asigurat organizarea cenobitică a marilor aşezăminte monastice din Ţara Românească, aducând cu ei un puternic suflu de viaţă isihastă. În orice caz, la 7 ianuarie 1407, când Alexandru cel Bun şi Mitropolitul Iosif emit un important document de cancelarie, Mănăstirea Neamţ constituia deja o puternică şi cunoscută vatră monahală din moment ce a fost pusă sub ascultarea aceluiaşi egumen (Dometian) împreună cu Mănăstirea Bistriţa, alt important centru al spiritualităţii româneşti. Se pare că în preajma unei vechi bisericuţe de lemn, Petru I Muşat (1375-1391) a ridicat aici primul lăcaş de piatră cu hramul "Înălţarea Domnului", la finalizarea şi la înzestrarea căruia au mai contribuit şi ceilalţi voievozi Muşatini de la sfârşitul veacului al XIV-lea.Fiind unul dintre cele mai vechi şi mai importante aşezăminte monahale din Moldova şi din ţară, Mănăstirea Neamţ se va afirma, încă din secolul al XVI-lea, ca o fecundă vatră de cultură românească.
          După ce ne-am închinat în biserică şi la icoana făcătoare de minuni am vizitat gropniţa mănăstirii , muzeul şi ne-am închinat sfantului necunoscut care printr-o minune a fost descoperit la 24 mai 1986  cand s-a ridicat pavajul de la aleea ce ducea spre biserica mănăstirii Şi astfel a voit Dumnezeu ca unul din sfinţii Săi să fie descoperiţi în chip minunat.
          De aici am plecat spre Sf.Mănăstire Secu. Aşezată într-o fermecătoare poiană ce se întinde la poalele Muntelui Vasan, protejată din toate părţile de înălţimi împădurite, Mănăstirea Secu are aspectul unei impresionante fortăreţe, fiind înconjurată de ziduri impunătoare ce se îmbină la colţurile incintei cu puternice turnuri de apărare. Grupuri restrânse de sihaştri vor fi vieţuit aici şi în poienile ascunse de pe valea Secului încă din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, aşa cum s-a întâmplat la Mănăstirea Neamţ şi în alte locuri din Moldova, depărtate de aşezările omeneşti dar care puteau asigura anahoreţilor hrană şi adăpost. Dar prima aşezare călugărească ce se cunoaşte aici nu poate fi mai veche de anii 1420-1450, când un grup de sihaştri condus de Zosim (sau Zosima) a curăţat un loc în pădure şi a ridicat o bisericuţă de lemn cu hramul "Naşterii Sf. Ioan Botezătorul", eveniment consemnat de altfel şi în Pomelnicul Mare al mănăstirii. Ieşind din zona legendelor şi bizuindu-ne pe datele cuprinse într-o pisanie din 1530 păstrată până în 1910 în turnul-clopotniţă de la intrare, putem considera că Petru Rareş a ridicat la Secu, pe locul actualului cimitir, biserică voievodală înconjurată cu zid de către fiii acestuia şi Elena Doamna. Coroborând toate informaţiile de care dispunem, rezultă că schitul de la Secu a purtat multă vreme numele întemeietorului său, Zosim, şi că Alexandru Lăpuşneanu l-a înzestrat cu moşiile din hotarul Cetăţii Neamţ, pe care apoi alţi voievozi le-au întărit şi le-au extins. Aici am primit şi cateva poveţe duhovniceşti de la părintele Cleopa   
           De aici ne-am pus ,,desaga’’ în spinare şi am mers  la Sihăstria. Conform unei însemnări din Pomelnicul ctitoricesc al mănăstirii, şapte monahi ai Mănăstirii Neamţ ar fi întemeiat aici o mică sihăstrie, în jurul anului 1640. Ceva mai târziu, în 1655, episcopul de Huşi Ghedeon - ucenic al Mitropolitului Varlaam Moţoc - ridică în "Poiana lui Atanasie" o mică biserică de lemn şi câteva chilii pentru vieţuitorii deja aflaţi acolo. Răpusă de vreme şi de incursiunile cetelor de tătari de la începutul secolului al XVIII-lea, această biserică se ruinează în jurul anului 1730, ceea ce determină pe un alt episcop Ghedeon să ridice un nou lăcaş cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Lucrările au început, după cât se pare, în anul 1730, când acest Ghedeon era episcop de Huşi, terminându-se în 1734, când ctitorul a trecut în scaunul episcopal de la Roman. În 1741, la 28 septembrie, voievodul Grigore Ghica emite o Carte Domnească ce stabileşte - la cererea ctitorului - o serie de privilegii şi scutiri . Trecut din 1734 sub ascultarea Mănăstirii Secu şi din 1779 sub cea a Mănăstirii Neamţ, Schitul Sihăstria îşi va dezvolta obştea monahală şi zestrea de clădiri, până în anul 1821, când are şi el de suferit de pe urma confruntării otomano-eteriste. Atunci au fost incendiate biserica şi chiliile, călugării au fost ucişi sau au bejenit prin pădurile din jur, iar tezaurul "ascuns sub un fag" s-a pierdut. Atât de mari au fost distrugerile încât lucrările de refacere, care au început în 1824, au durat aproape doi ani. Prin lucrările din 1824-1825, realizate prin grija Mitropolitului Veniamin Costache şi a stareţului Dometian al mănăstirilor Neamţ şi Secu, s-au ridicat actuala biserică de piatră, corpul de chilii de pe latura sudică, turnul porţii şi turnul-clopotniţă, precum şi zidul de incintă care conferă Sihăstriei aspectul unei mănăstiri fortificate. După ce am văzut bisericile şi paraclisele mănăstirii am urcat la cimitirul mănăstirii aici unde sunt înmormantaţi trei mari duhovnici ai Ortodoxiei : Pr. Ilie Cleopa , Pr. Paisie Olaru şi pr. Ioanichie Bălan. După ce am făcut o slujbă de pomenire , ne-am rugat Bunului Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor dar şi pentru ca Bunul Dumnezeu să ne întărească în credinţa noastră dreptmăritoare. De aici am mers spre chilia părintelui Ilie Cleopa , aici unde zilnic vin zeci şi sute de pelerini din toată ţara pentru a primi cuvant şi binecuvantare de la părintele Cleopa care n-a murit pentru că el trăieşte mai departe în ceruri dar şi în sufletele şi în inimile tuturor creştinilor dornici de sfinţenie.
           De aici o parte a grupului de pelerini a urcat ,,per pedes'' , cale de 3 km prin pădure la Schitul Sihla care se află pe o coamă de ,,obcină'', în apropiere de peştera în care - în secolul al XVII-lea - a nevoit Cuvioasa Teodora, fiica lui Joldea Armaşu de la Cetatea Neamţ. Aici, la 1000 m altitudine, sub o îngrămădire de stânci, se ridică două bisericuţe de lemn executate în cel mai autentic stil moldovenesc şi care conferă aşezământului monastic o notă de intimitate, de tihnă şi de pitoresc deosebit. Se pare că, pe la începutul secolului al XVIII-lea, unii călugări de la Mănăstirea Secu s-au retras în aceste locuri întru rugă şi credinţă, boierii Cantacuzini ridicându-le aici biserică de lemn prin anii 1741-1742. Actuala biserică a schitului Sihla, cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", datează din anul 1813, când Arhimandritul Venedict - egumenul Mănăstirii Secu - a făcut un lăcaş din bârne de brad pe temelie de piatră. Refăcută în 1973 prin grija arhimandritului Victorin Oanele - stareţul Mănăstirii Sihăstria - această biserică se află în mijlocul unei mici incinte, în care se pătrunde pe sub un turn-clopotniţă cu două nivele. Are un plan triconc şi turlă pe naos, iar absida altarului - de formă poligonală - este mai mare decât absidele laterale. Pridvorul este situat pe latura vestică în axul edificiului, pronaosul făcând corp comun cu naosul. Se pare că tot în 1813 a fost făcută şi catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur, cele mai frumoase icoane fiind cele patru împărăteşti pictate de Iulian Monahul în anul 1852. Prin strădania aceluiaşi stareţ, Victorin Oanele, s-a realizat şi fresca interioară a bisericii, executată în anul 1974 de către pictorul Vasile Pascu din Focşani. La aproximativ 100 m vest de biserica mare se află şi bisericuţa "dintr-un brad", cu hramul Schimbarea la Faţă, adăpostită pe o prispă îngustă, sub o stâncă uriaşă. Ea a fost ridicată în 1763 de "Dumnealui aga Ioaniţă Păşcanul Cantacuzino" şi constituie un unicat în arhitectura noastră religioasă prin dimensiunile sale miniaturale. Din acelaşi motiv reţine atenţia şi catapeteasma, care a fost pictată în ulei probabil în acelaşi an în care a fost construită şi biserica. Aici la peştera Cuvioasei Teodora de la Sihla am făcut Acatistul Cuvioasei Teodora într-un cadru mirific care la sfarşit ne-a făcut să  exclamăm  în cugetele fiecăruia : ,,Doamne cât de minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor tale !’’.
           Cu sufletele pline de har şi binecuvântare în ultima zi a pelerinajului nostru am pornit spre casele noastre poposind mai întăi la penultimul obiectiv pe care-l aveam de vizitat : Sf. Mănăstire Petru-Vodă. Dominată de figura impunătoare a părintelui Iustin Pârvu, considerat de mulţi unul dintre cei mai mari duhovnici români în viaţă, un om care a dovedit că un vis poate deveni realitate dacă îl înconjori de credinţă şi dacă îţi doreşti cu adevărat împlinirea lui, cocheta mănăstire de azi era în urmă cu doar câţiva ani un vis născut în întunericul umed al celulelor comuniste. O speranţă. Acum adăposteşte aproximativ 60 de călugări, iar turlele ei ce par poleite cu aur vestesc de la kilometri distanţă că în acele locuri sălăşluieşte un om care şi-a închinat viaţa anevoiasei cărări a credinţei. O cărare plină de greutăţi şi pe care nu puţini se străduie din răsputeri să o năruie. Însă Mănăstirea Petru Vodă este un vis de credinţă care nu se va nărui niciodată, pentru că pe aceste meleaguri cerul se zămisleşte pe pământ. Sub îngrijirea acestei mănăstiri a luat fiinţă un azil de bătrâni şi o casă de copii cu predare, existând două clase, (întaia şi a doua). Pe lângă acestea mai există şi un dispensar medical pentru asigurarea asistenţei medicale. Actualul stareţ este ieromonahul Lavrentie Carp Lucian. Acum Mănăstirea Petru Vodă este unul dintre cele mai căutate locuri de pelerinaj pentru credincioşi şi, totodată, unul dintre locurile cele mai vizitate de către iubitorii de pelerinaje . Iar numărul atât de mare al celor care-şi propun să viziteze această mănăstire se datorează aproape în totalitate celui care a ridicat acest sfânt lăcaş de cult, părintele Iustin Pârvu. Şi mai trebuie amintit că aici a fost înmormântat, la 3 decembrie 2006, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa (23 noiembrie 1925 - 21 noiembrie 2006), unul dintre disidenţii cei mai înverşunaţi ai perioadei comuniste motiv pentru care a făcut, alături de părintele Iustin, ani grei de temniţă şi despre care se spune că Nicolae Ceauşescu l-a considerat ca fiind chiar duşmanul său personal. Aici ne-am rugat împreună Bunului Dumnezeu pentru părintele Calciu şi pentru toţi cei care au murit martiri în puşcăriile comuniste dar şi pentru viitorul poporului român , ca niciodată prigoana ateistă ( pe care părintele a simţit-o atât de mult) să nu mai încătuşeze spiritul şi credinţa acestui popor. Părintele Iustin Pârvu a ieşit din chilia lui pentru a ne spune un cuvânt de învăţătură şi a ne binecuvânta atât în privinţa drumului ce-l aveam de parcurs spre casă dar şi a drumului pe care fiecare din noi îl avem de parcurs în această viaţă.
           Ultimul popas duhovnicesc l-am făcut la Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia . Monument istoric al oraşului Alba-Iulia, catedrala ortodoxă, cunoscută şi sub numele de Catedrala Reîntregirii, este un simbol al unităţii noastre naţionale realizată prin actul din 1918. Aceasta a fost construită în anii 1921-1922, în partea de vest a cetăţii Alba-Iulia, străvechiul Apulum Roman sau Bălgradul evului mediu, fiind concepută ca o continuare a aşezămantului mitropolitan bălgrădean demolat in 1713-1714 de habsburgi. Catedrala cu hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" reprezintă o simbioză de vechi stiluri romaneşti. Arhitectura sa, inspirată din biserica domnească din Targovişte, se înscrie în curentul romantic iniţiat în arta romanească în ultimele decenii ale secolului trecut, ce şi-a propus valorificarea creaţiei artistice medievale de la sud de Carpaţi. Planul Catedralei, de tip bizantin, cruce greacă înscrisă, aparţine arhitectului V. Gheorghe Ştefănescu iar lucrările de construcţie s-au desfăşurat sub conducerea inginerului T. Eremia.
          Intrarea in biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari, sprijinite pe patru coloane cu capiteluri. În nişele laterale din pridvor sunt fixate patru plăci de marmură cu inscripţii comemorative ce ne amintesc de patru evenimente importante: 1) Tipărirea Noului Testament de Mitropolitul Simeon Ştefan la 1648; 2) Unirea de la 1600, infăptuită de Mihai Viteazul ; 3) Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan; 4) Refacerea unităţii spirituale a romanilor. 
           În jurul orelor 22.30 am ajuns acasă dând Slavă lui Dumnezeu pentru acest pelerinaj binecuvântat în Ţara lui Ştefan. Am văzut multe , am adunat comori de har şi binecuvântare şi doar o părticică din ele au fost expuse aici . La final nu putem spune decât că prin fiecare pelerinaj , ne simţim mai bogaţi duhovniceşte , ne simţim mai apropiaţi de Dumnezeu , de Biserica Sa , de valorile şi cultura monahismului românesc.

 P.S. Mai multe fotografii din acest pelerinaj puteţi vedea la capitolul FOTO.